| schema:text
| - Despre
-
Toate Verificările
-
Resurse
-
Proiecte speciale
-
Blog
-
Contact
-
În cadrul emisiunii „România în Direct”, difuzată recent de Europa FM, într-o discuție în care s-au abordat subiecte precum evoluția cadrului legislativ în domeniul parteneriatelor civile și diferențele între parteneriat și căsătorie, dar și impactul valorilor religioase în sfera publică, la minutul 28:20, Nicușor Dan, primar al Bucureștiului și candidat independent la președinție, a susținut că:
„Mai mulți reprezentanți ai Bisericii mi-au spus că se opun parteneriatului civil nu ca principiu, ci pentru că în toate societățile în care a fost votată o lege a parteneriatului civil a urmat imediat, la câțiva ani distanță, o legiferare a căsătoriei persoanelor de același sex.”
Dacă în toate țările în care a fost votată o lege a parteneriatului civil a urmat imediat o legiferare a căsătoriei persoanelor de același sex.
Parteneriatul civil este o formă legală de uniune între două persoane (heterosexuale sau homosexuale) care oferă drepturile și obligațiile asociate căsătoriei, fără a schimba definiția tradițională a acesteia.
Afirmația verificată pretinde un tipar inevitabil. Oriunde s-a legalizat parteneriatul civil, în câțiva ani, s-ar fi legalizat și căsătoria între persoanele de același sex. Datele comparate la nivel european arată că acest tipar, deși frecvent, nu este nici universal, nici automat. Există exemple care contrazic generalizarea „în toate societățile”.
Introducerea parteneriatelor civile a fost uneori rezultatul presiunilor juridice: de exemplu, Italia a adoptat uniuni civile în 2016 după o hotărâre CEDO (cazul Oliari) care a constatat încălcarea drepturilor cuplurilor gay, fără însă a legaliza căsătoria.
În mod similar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului solicită statelor membre ale Consiliului Europei să asigure o formă de protecție legală pentru cuplurile de același sex, dar nu impune recunoașterea căsătoriei între acestea. Cu alte cuvinte, parteneriatul civil este văzut ca soluția minimă cerută de standardele europene, lăsând la alegerea fiecărei societăți decizia de a merge sau nu mai departe către egalizarea completă a drepturilor.
În prezent, situația recunoașterii relațiilor între persoanele de același sex în Uniunea Europeană este următoarea:
În 14 din cele 27 de state membre, căsătoria între persoanele de același sex este legală. În șase state membre este recunoscută doar forma de parteneriat civil (Croația, Cipru, Republica Cehă, Ungaria, Italia și Letonia). În cinci state membre (Bulgaria, Lituania, Polonia, România și Slovacia) nu există nicio formă de recunoaștere legală a relațiilor între persoanele de același sex.
În UK, legea parteneriatului civil (2004) a fost urmată în 2013, de legea căsătoriei pentru cupluri de același sex. Irlanda a trecut de la parteneriate civile (2011) la căsătorie prin referendum (2015). Austria, Germania, Finlanda, Grecia sunt și ele exemple de state care au oferit inițial parteneriate și ulterior au legiferat căsătoria între persoanele de același sex, la diferențe de circa 8-15 ani. Totuși, există și contraexemple clare.
Italia recunoaște parteneriate civile din 2016, dar nu permite căsătoriile între persoanele de același sex. Situația e similară în Cehia, Croația, Cipru sau Ungaria. Toate recunosc parteneriate civile, dar fără a permite căsătoriile între persoanele de același sex. În Cehia (Republica Cehă), parteneriatele sunt legale din 2006.
Ungaria permite uniuni înregistrate din 2009. Croația a avut un parcurs invers: după un referendum în 2013 care a definit constituțional căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, a introdus totuși în 2014 o lege a parteneriatului de viață ce acordă cuplurilor gay aproape toate drepturile, exceptând statutul de căsătorie.
Niciun cadru legal internațional nu impune automat căsătoria odată cu parteneriatul civil. De exemplu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului lasă la aprecierea statelor definirea căsătoriei și cere doar asigurarea unui cadru juridic de protecție minimă pentru cuplurile de același sex. Parlamentul European a încurajat recunoașterea drepturilor familiilor LGBT, dar sub forma fie a parteneriatului, fie a căsătoriei, în funcție de contextul fiecărei țări.
Intervalul de timp „imediat, la câțiva ani” variază considerabil. De la 2-3 ani (ex. Olanda) până la peste un deceniu (ex. Germania ~16 ani, Estonia ~nouă ani) sau nedeterminat (Italia, Croația, Letonia etc.). Așadar, nu există o regulă absolută. Tendința generală în societățile democratice a fost de extindere a drepturilor LGBT în ultimele decenii, parteneriatul civil fiind adesea un precursor al căsătoriei, dar nu fiecare societate urmează identic această traiectorie și nu toate au ajuns la capătul ei. Cel puțin, nu încă.
În afara Uniunii Europene, recunoașterea legală a relațiilor între persoanele de același sex prezintă o diversitate notabilă. De exemplu, în Statele Unite, decizia Curții Supreme în cazul Obergefell v. Hodges (2015) a consfințit la nivel federal căsătoria între persoanele de același sex, reprezentând un reper major în evoluția drepturilor civile. În Canada, căsătoria este legală din 2005. În America Latină, Argentina a legalizat căsătoria între persoanele de același sex încă din 2010. Africa de Sud a legalizat căsătoria între persoane de același sex, în 2006.
În Asia, Taiwan a devenit în 2019 prima țară care a adoptat o legislație favorabilă căsătoriei între persoane de același sex, în timp ce în alte state asiatice există doar forme limitate de recunoaștere sau nicio protecție legală specifică. Această diversitate subliniază faptul că, la nivel global, progresul legislativ în materie de drepturi LGBT este condiționat de contextul regional și nu urmează un model unitar de tranziție de la parteneriate civile la căsătorii.
Afirmația conform căreia „în toate societățile cu parteneriat civil s-a legalizat ulterior căsătoria între persoanele de același sex” este trunchiată. Deși multe țări au parcurs într-adevăr drumul de la uniuni civile la căsătorii, indicând un model frecvent, există excepții semnificative care invalidează termenul absolut „toate”.
De asemenea, caracterizarea „imediat, la câțiva ani distanță” nu se verifică în mod uniform. Tranziția depinde de contextul social și politic al fiecărei țări, uneori petrecându-se rapid, alteori deloc. Prin urmare, parteneriatul civil poate fi un pas către căsătorie, dar nu garantează și nici nu impune acest deznodământ juridic în mod universal.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULT
|
![[RDF Data]](/fct/images/sw-rdf-blue.png)
![[cxml]](/fct/images/cxml_doc.png)
![[csv]](/fct/images/csv_doc.png)
![[text]](/fct/images/ntriples_doc.png)
![[turtle]](/fct/images/n3turtle_doc.png)
![[ld+json]](/fct/images/jsonld_doc.png)
![[rdf+json]](/fct/images/json_doc.png)
![[rdf+xml]](/fct/images/xml_doc.png)
![[atom+xml]](/fct/images/atom_doc.png)
![[html]](/fct/images/html_doc.png)