schema:text
| - Despre
-
Toate Verificările
-
Resurse
-
Proiecte speciale
-
Blog
-
Contact
-
Un video care circulă pe Facebook susține că președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky ar fi participat la o ceremonie religioasă la Vatican îmbrăcat în veșminte liturgice catolice.
Informația este falsă.
În realitate, persoana din video nu este președintele Zelensky, ci episcopul Mykola Bychok, un membru al Bisericii Catolice Ucrainene. În data de 7 decembrie 2024, episcopul Bychok a fost ridicat la rangul de Cardinal într-o ceremonie care a avut loc la Basilica Sf. Petru din Vatican, oficiată de Papa Francisc. Imaginile din postare sunt de la această ceremonie.
În cadrul evenimentului, episcopul Mykola a primit titlul “Basilica Santa Sofia”, care va fi noul său scaun cardinalic la Roma. Acesta a purtat o robă purpurie în tradiția veche Kieviană, brodată cu imagini ale Sfinților Petru și Pavel, iar pe cap a purtat un koukoul negru, în conformitate cu tradiția monahală ucraineană, stilizat după Uniunea de la Brest din secolul al XVII-lea și decorat cu o margine subțire roșie.
Persoana din video seamănă cu Zelensky, însă nu este vorba despre el.
În descrierea postării care răspândește acest video fals se folosesc emoticoane care creează impresia că există o informație ascunsă sau o conspirație, sugerând că privitorii ar trebui să fie atenți la „ceva” care nu este spus direct. Aceasta este o tehnică manipulativă destinată să influențeze opinia publică și să întărească răspândirea dezinformării.
Postarea este falsă, în imaginile prezentate nu este prezent președintele Ucrainei, ci un episcop membru al Bisericii Catolice Ucrainene.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULT
|