schema:text
| - Despre
-
Toate Verificările
-
Resurse
-
Proiecte speciale
-
Blog
-
Contact
-
O utilizatoare Facebook a postat un clip în care o persoană afirmă că „Transilvania este un stat independent, deci nu poate să participe la anumite alegeri care au loc în România. Nu ne privește ce se întâmplă în România”.
Clipul face parte dintr-o emisiune TV în care prezentatoarea se întreabă retoric dacă „autoritățile române s-au sesizat? S-au dus la acest domn la ușă să îl ia la întrebări?”.
„Bună ziua dragii mei transilvăneni, uite, am un mesaj extrem de important pentru voi (…)ce să vă spun?! Un lucru foarte important! Poate o să vă surprindă, poate nu! Transilvania este un stat independent, deci nu poate să participe la anumite alegeri care au loc în România. Nu ne privește ce se întâmplă în România. Că iese Elena sau iese Gigi, cum îl cheamă, este problema lor. Trebuie să înțelegeți (…) România are alegeri prezidențiale, parlamentare, nu mă interesează. Haideți să vă dau o noutate: Transilvania deja are guvernul ei sau parlamentul ei, nu are nevoie de a se implica în alegerile din România. Nu ne interesează! (…)”, explică persoana care apare în clipul difuzat în emisiunea TV.
Persoana care declară cele de mai sus este Sorin Nicolae. În septembrie 2024 a înființat asociația „Independence of Transylvania”înregistrată, conform site-ului, în Danemarca. Potrivit statutului, „Scopul principal al asociației este susținerea independenței Transilvaniei, promovarea identității culturale, economice și sociale a Transilvaniei”.
Obiectivele asociației includ:
Această persoană are un cont de TikTok și unul de Facebook unde sunt postate zeci de clipuri în care își exprimă opiniile despre faptul că Transilvania ar trebuie să devină un stat independent.
Transilvania este una dintre regiunile României și este situată în interiorul arcului carpatic. Face parte din teritoriul țării noastre. Potrivit Constituției, „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.”
Potrivit Recensământului populației și locuințelor 2002, populaţia Transilvaniei include Banatul, Crişana şi Maramureşul și era de 7.221.733 locuitori (33,3%) din populaţia României care era de 21.680.974 locuitori. De asemenea, regiunea este formată din zece județe: Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj şi Sibiu
Codul Penal pedepsește intențiile și acțiunile de destabilizare a statului de drept. Potrivit acestui pachet legislativ, declarațiile expuse în clip pot fi încadrate în cuprinsul Titlului X – Infracțiuni contra securității naționale art. 394-412.
Potrivit avocatului Adrian Rista, declarațiile despre independența Transilvaniei pot fi încadrate la articolul 404 din Codul Penal (Comunicarea de informații false)și articolul 410.
„Deci el cunoscând faptul că există o Dietă, armată și servicii secrete secesioniste trebuia să aducă asta la cunoștința autorităților”, explică avocatul.
Ținând cont de aceste aspecte se poate spune că afirmațiile din clipul postat pe Facebook sunt False. Transilvania nu este un stat independent și face parte din România.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULT
|