About: http://data.cimple.eu/claim-review/b1b520ab44345e82f68105a36d5ea240cb22ec64c720e4c953377ce8     Goto   Sponge   NotDistinct   Permalink

An Entity of Type : schema:ClaimReview, within Data Space : data.cimple.eu associated with source document(s)

AttributesValues
rdf:type
http://data.cimple...lizedReviewRating
schema:url
schema:text
  • Un utilizator Facebook a postat, pe 18 februarie, un videoclip în care un bărbat prezintă o aparentă știre conform căreia Israelul intenționează să construiască în România cea mai mare conductă de apă din lume. „Hai să-i văd pe ăia care erau împotriva lui Călin Georgescu cu apa. Citiți voi că eu nu prea văd bine. Israel vrea să construiască în România cea mai mare conductă de apă din lume. Bă, mă lași? Păi cum, este posibil așa ceva? […] Ajungem la vorbele lui Călin Georgescu? Dați mai departe acest clip, repostați-l să vadă lumea ce vor să facă alte țări cu apa noastră din România, cu izvoarele noastre,” spune bărbatul în clipul ce a fost preluat de pe contul său de TikTok, unde a adunat aproape 800 de mii de vizualizări. În timp ce vorbește, folosind un fundal virtual, bărbatul afișează ceea ce pare a fi o captură de ecran a unei știri care ar circula online. Totuși, verificările realizate de Factual.ro arată că un astfel de articol nu există. Am căutat cuvintele cheie din presupusa știre folosind multiple motoare de căutare, însă fără vreun rezultat. La o analiză mai amănunțită a imaginii, a devenit clar faptul că este vorba despre informații fabricate, fără legătură cu realitatea. Deși i se conferă o structură similară unei pagini web a unui site de știri, observăm că atât titlul „știrii” cât și șapoul conțin aproape exact aceleași cuvinte și sunt dublate, pentru a da aparența că se prezintă mai multe informații decât sunt prezentate de fapt. Singura informație din imagine este că statul Israel ar avea intenția de a construi în România cea mai mare conductă de apă din lume. Nu există elemente vizuale care să indice sursa reală a articolului, precum numele unei publicații sau al unui autor. În schimb, apare o dată de publicare, 20 ianuarie, urmată de mențiunea „TIK TOK @kaanfatih1”, care face trimitere la un alt cont de TikTok, de unde pare să fi fost preluată imaginea inițială. Această știre falsă a fost distribuită de mai multe conturi de TikTok (de exemplu aici, aici sau aici), iar în multe dintre preluări este menționat și politicianul Călin Georgescu. Factual.ro a luat legătura cu Administrația Națională Apele Române și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru a lămuri dacă au cunoștință de un astfel de proiect. Ni s-a confirmat telefonic de către purtătorii de cuvânt că nu există planuri pentru o inițiativă de acest fel. De altfel, nici pe site-urile celor mai mari companii de apă din Israel nu există vreo mențiune a proiectului. Am consultat site-urile companiei naționale de apă Mekorot, precum și a altor jucători importanți din domeniu, IDE Technologies și Netafim. Concluzie Toate informațiile analizate duc la concluzia că știrea circulată pe Facebook și TikTok este falsă. Nu există un astfel de articol în mediul online și nici detalii suplimentare despre natura proiectului sau a colaborării. Nici instituțiile statului român cu care am discutat nu au cunoștință de existența unui astfel de proiect.
schema:reviewRating
schema:author
schema:datePublished
schema:inLanguage
  • Romanian
schema:itemReviewed
Faceted Search & Find service v1.16.123 as of May 22 2025


Alternative Linked Data Documents: ODE     Content Formats:   [cxml] [csv]     RDF   [text] [turtle] [ld+json] [rdf+json] [rdf+xml]     ODATA   [atom+xml] [odata+json]     Microdata   [microdata+json] [html]    About   
This material is Open Knowledge   W3C Semantic Web Technology [RDF Data]
OpenLink Virtuoso version 07.20.3241 as of May 22 2025, on Linux (x86_64-pc-linux-musl), Single-Server Edition (126 GB total memory, 8 GB memory in use)
Data on this page belongs to its respective rights holders.
Virtuoso Faceted Browser Copyright © 2009-2026 OpenLink Software